Pilda trandafirului

Pilda trandafirului

Se spune ca demult, in iarba cruda,

Se ridica spre soare-o blanda floare…

Un trandafir cu fruntea uda

De roua ca o dulce-nviorare.



A fost creat perfect'ntr-o lume'n care

Toti distrugeau ce se cladea cu truda

Iar el, crescu si nu din intamplare

Departe de priviri pline de ciuda.



Si pentru ca vorbim de-o floare fina,

De-un ros’ catifelat n-a lui petale

Un ghimpe nu era-n a sa tulpina

Imprastiind in jur numai candoare.



Numai ca, intr-o zi cu negru nor,

Furtuna se starni fara de veste

Si-aduse jos, l-al lui picior

O mica gaza cu-aripile-i rupte.



Milos din cale-afara trandafirul

Striga cu disperare spre faptura:

"Ridica-te, nu vezi ca vine frigul?

De ce mai zabovesti l-a mea tulpina?"



" O! "Ar fi vrut sa spuna cea cazuta

'N noroiul mlastinos din jurul ierbii"

Aripa mi-este franta si-s pierduta,

Sa urc din nou?...nu pot in'naltul slavii."



Si atunci, trandafirul cu iubire

Mareata calitate-a lui, se pare,

Renunta la frumosu-i chip din fire

Spre-a o salva pe mica zburatoare…



Si in tulpina neteda si luce

Un ghimpe dupa ghimpe'arar rasare,

Incet, incet, pe ei sa se ridice

Micuta, spre-a ajunge sus in floare

.…………………………………..

Asa cunoastem astazi ca gingasa,

De-o gratie nicicand nepasatoare

Mai poarta inca semne ca odata,

A fost capabila de-o fapta iubitoare…



Sa revenim acum la noi putin…

Si care dintre voi poate s-afirme,

C-ar renunta la tot ce azi dispun

Spre-a ridica pe cei cazuti'n mocirle?



Da. Riscul este mare, caci se poate

Ca cel ce se avanta-n fapte bune,

Sa poarte semne-o viata-n palme sau in coaste.

Isus, asa facut-a pentru-ntreaga lume.



Dar merita sa stii c-a fost mai nobil

S-arati ca esti un om si nu doar piatra,

Si-asemeni unui trandafir sensibil

Renunti la tine, spre-a schimba o soarta.



Si chiar de-ar fi sa porti o viata,

Pe ast pamant un semn de mila

Stim sigur ca in cer, odata

Vom fi din nou perfecti si fara vina